STEAUA MEA
Mamei
De-atunci când tainic tu te-ai stins,
Pe suflet mi-ai lăsat, străină
O rană care nu se-alină
Decât când vii, colind, prin vis.
Și aș mai vrea, măcar în gând,
Cu tine să mai stau la masă,
Să îmi vorbești cu vocea-ți joasă,
Să mă privești în ochi, zâmbind.
Nădăjduiesc să simți, să știi
Că zilnic mă gândesc la tine,
Să nu rămâi în amintire,
Ușor la mine-n gând să vii.
Și chiar de locuiești pe-o stea,
Când cerul nopții strălucește,
Amărăciunea o-ndulcește,
Cobori ușor în mintea mea.
Autor: Croitoru Miruna
Când copiii…
Când copiii sunt talentați și au trăiri, când copiii își iubesc părinții, când copiii… Acum Miruna, copilul extremelor, copilul la care înșală aparențele…copilul! Iată o latură a ei!
SUFLETUL MEU
Mamei mele
Din prima zi tu m-ai privit
Ca pe-o minune veșnic nouă,
Un înger ce pășea prin rouă…
Și-n umbră, Domnul a zâmbit.
Cu brațe-aripi larg întinse,
Cu ochii blânzi, mângâietori,
M-ai ridicat de subțiori,
Având în gene lacrimi prinse.
Și mi-ai vorbit ușor, ca norul
Ce-ți poposea încet pe frunte,
Albind prin pletele-ți cărunte,
Iar vorbele purtat-au dorul…
Crescând senin pe lângă tine,
M-ai învățat să zbor cântând,
Colind spre iarnă îngânând,
Când frig se lasă pe coline.
Știu, uneori am mai greșit
Și te-am făcut să plângi în noapte,
Iar vântul se-ntrupa în șoapte
Din viscolul nestăvilit,
Ce îmi spuneau că mamă, azi
Te-ai înrobit nemărginirii
Zdrobind stafia amăgirii
Ce mă vâna de printre brazi.
Mărturisesc greșeala mea,
Tot dorul meu și tot aleanul,
Iar lacrimile ca mărgeanul
Se risipesc în palma ta.
Și te aduc din nor de sus,
Te-mbrățișez călcând morminte,
Te reclădesc din gânduri sfinte
Când în pridvor, eu am ajuns.
Autor: Miruna Croitoru
COMUNICARE LIBERA 